HellO, WOrld!

 

Am niste amintiri superi tari din studentie. De fapt, atunci a inceput sa-mi placa atat de mult scoala, incat abia asteptam sa inceapa anul universitar. Era cu totul altceva, pentru ca plecam din oraselul meu incremenit intr-o perioada de timp nu prea precisa (anii ’80 cu influente de secol 18), Bistrita pe numele sau, si ajungeam in Cluj, care in momentul ala mi se parea buricul pamantului. Era mult mai tare si decat Bucurestiul, sau cel putin asa mi se parea pe atunci, desi primar era Funar, iar orasul incepea sa se coloreze foarte tare in rosu, galben si albastru. Nu prea bagam de seama pe atunci derapajele astea nationaliste, pentru ca aveam oricum o gramada de prieteni maghiari, cu care mergeam la niste petreceri super tari. Iar eu eram student la Filosofie, am uitat sa va zic, asa ca eram cam cu capul in nori. Sau in carti, mai bine zis. Deci politica mi se parea complet inutila pe atunci, desi il citeam pe Platon si el zicea niste chestii foarte tari in Republica lui. Nah, cred ca nu v-ati fi imaginat despre mine ca am facut greaca veche, latina si ca i-am citit pe Heidegger si pe Kant.

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Ovidiu Muresanu H&M Studio

Asa ca pozele astea facute la Florenta mi-au adus aminte intr-un fel de Clujul ala de care ma indragostisem asa de tare in studentie. Nu prea am stat in camin, recunosc, mai mult prin chirii, dar party-urile cele mai tari se tineau pe atunci tot in campusuri (XVI-le din Hasdeu era vedeta si pe atunci). Dar nici nu erau atatea locuri cool deschise in Cluj, asa cum sunt acum. Dieselul facea furori, dar cam atat.

Asteptam cu sufletul la gura in fiecare an Cinemateca, unde am vazut prima data filmele lui Tarkovski  si pe cele ale lui Greenaway. Va dati seama ca in Bistrita nu avusesem acces la filme de arta, singurul cinematograf, Dacia, ajunsese si el vai de el, chiar daca difuza numai filme de la Hollywood. In plus, in Cluj aveam acces la teatru, ma imprietenisem cu o multime de studenti la arte si arhitectura, iar colegii mei erau oricum geniali si foarte cititi. Ca sa nu mai zic de profesori, pentru ca aveam unii la care mergeam la cursuri si la anii mai mari, numai ca sa le aud teoriile si sa descopar viziunea lor asupra lumii. Nu prea eram pasionat de moda, eram foarte dark rock, asa ca aveam plete, bocanci si multe haine inchise la culoare. Dar chiar si asa, cu primul premiu in bani castigat la un concurs de poezie mi-am luat un cardigan negru de la Benetton – primul brand international de imbracaminte care si-a deschis magazin la Cluj. Probabil a fost un semn, caci uite cu ce ma ocup azi. Si imi si place foarte tare ce fac. Cred insa in continuare ca e foarte important ce ai in cap, mult mai important decat ce si cum porti. Dar daca reusesti sa le combini pe amandoua, chiar nu te mai poate opri nimic. Asa ca, multa bafta!

 

LOve,

O.

Photography:  Alexandru Rosieanu
Hair Style: Robert Both Studio  

Outfit: H&M Studio AW18 jumper & bomber jacket, H&M trousers, Lacoste Tshirt, Converse sneakers, Spektre sunglasses from OPTIblu