HellO, WOrld!

Pe Alex l-am cunoscut in urma cu aproape 10 ani, cand tocmai devenise campion national de juniori la culturism. Incepuse deja sa antreneze si asa am intrat pentru prima data in contact cu el, pentru ca fusese angajat la sala pe care tocmai incepusem sa o frecventez. Pe vremea aceea aveam sub 60 de kilograme, iar dorinta mea cea mai mare era sa incep sa pun muschi pe mine, pentru ca, literalmente, ‘ma batea vantul’. Iar Alexandru Ceobanu a fost primul meu Personal Trainer, primul antrenor care mi-a aratat ce program de exercitii mi se potriveste cel mai bine, cum sa le fac si mi-a stabilit primul meu regim alimentar, care sa ma ajute sa-mi ating scopul.

Dupa aproape 10 kilograme (de muschi) in plus si sute de antrenamente la sala, m-am reintalnit cu Alex la Pescariu Sports & SPA, unde acum este personal trainer si grup fitness instructor. Cum nu am reusit sa ma abtin in vacanta de la dulciuri (si banuiesc ca nici voi nu ati fost niste sfinti la capitolul asta), am simtit ca trebuie sa fac urgent ceva ca sa imi reintru in forma. Fitness-ul a devenit pentru mine in acesti ani un stil de viata, de la care ma abat rareori, insa de Pasti (evident ca m-am indopat cu niste cozonaz, pasca + niste macarons) nu am reusit sa ma abtin. Facusem si o pauza de antrenamente destul de mare (de obicei merg de minim 3 ori pe saptamana la clubul de fitness), asa ca abia asteptam prima sedinta de antrenament cu Alex.

Ovidiu Muresanu Alex Ceobanu

Ovidiu Muresanu FitMyBody

Ovidiu Muresanu ALex Ceobanu

Ovidiu Muresanu FitMyBody

Ovidiu Muresanu Peak

Ovidiu Muresanu Alex Ceobanu

Dupa antrenamentul care a durat 40 de minute, l-am rugat pe Alex sa-mi raspunda la niste intrebari, pentru a afla cum a reusit sa devina un antrenor personal cu rezultate atat de bune. Stiam ca a antrenat intre timp si la New York, a participat la numeroase competitii internationale de bodybuilding unde a avut rezultate excelente, asa ca am vrut sa aflu cateva din secretele lui.

– Ce te-a determinat sa faci din fitness un stil de viata pentru tine?

Am inceput sa ma antrenez de la 14 ani imbinand la inceput pasiunea cu sportul de performanta si apoi cu jobul. Totul a venit natural si mi s-a potrivit.

– Fiind antrenor personal, cum reusesti sa iti motivezi clientii? Eu am avut destule momente in care am vrut sa abandonez antrenamentele, si sunt constient ca e mai greu sa te mentii, decat sa ajungi in forma.

Exemplul personal trebuie sa fie o motivatie pentru elevii mei. Trebuie mai intai sa le demontrez ca se pot atinge rezultate impresionante prin munca si apoi sa le cer lor sa atinga macar un 5-10% din ce le-am demonstrat ca este posibil sa realizezi. Sunt sincer cu ei si nu ii magulesc; le spun adevarul asa cum este.

– Ce crezi ca ar trebui sa fac pentru a reusi sa castig mai repede masa muculara?

Cand vorbim despre inceperea antrenamentelor, ‘repede’ nu este un cuvant pe care vreau sa il folosim. In ciuda ritmului alert in care suntem obisnuiti sa traim, pentru rezultate pe termen lung nu exista eforturi punctuale. Trebuie sa stabilim mai intai starea de sanatate a clientului si care sunt prioritatile lui, masa musculara va veni pe parcurs ca o urmare a antrenamentului corect aplicat si al unui regim alimentar corespunzator.

– Poti sa-mi recomanzi un program de exercitii, tinand cont ca au trecut cateva luni de cand nu am mai fost la sala?

Dupa o evaluare a conditiei fizice, a procentului de grasime, a starii de sanatate, eventual o recomandare din partea medicului, putem stabili un program de antrenament care va fi constant adaptat si gandit direct proportional cu progresul tau.

– De cate ori pe saptamana crezi ca ar trebui sa merg la sala pentru a ajunge in cel mai scurt timp in forma maxima?

Nu folosim termeni precum “cel mai scurt timp” cand ne referim la sanatate si fitness, fiecare persoana are propriul ritm de adaptare la un program de efort fizic, frecventa va fi stabilita in functie de timpul fiecarei persoane si de conditia fizica pe care o are, mai mult nu inseamna neaparat mai bine. ‘Ti se va da cat poti duce’ dupa evaluarea initiala pe care o vom face.

– In ultimul timp am observat ca se pune din ce in ce mai mult accent pe exercitiile cu greutatea propriului corp si pe functional training. Crezi ca poti reusi sa iti construiesti un corp perfect facand doar acest gen de exercitii?

Dintotdeauna s-a pus accent pe lucrul cu greutatea propriului corp intr-un program de exercitii fizice. Trendurile nu inventeaza nimic nou doar repun in lumina curente mai vechi. Daca luam drept exemplu gimnastii, ei lucreaza la aparate sau la sol cu greutatea propriului corp si arata destul de bine.

Daca vreti sa va antrenati si voi cu Alex, il gasiti la Pescariu Sports&SPA, unde, dupa o evaluare, va va propune si voua un regim de antrenament potrivit nevoilor si dorintelor voastre. Desigur, o sa ma intalniti si pe mine la aceeasi sala, asa ca abia astept sa ne facem un selfie impreuna. Da, stiu, nu de asta o sa veniti la sala, ci pentru a ajunge sa aveti un corp de invidiat, iar un antrenor personal profesionist o sa va ajute sa obtineti acest rezultat.

Eu am inceput deja antrenamentul, tu ce mai astepti? #FitMyBody

LOve,

O.

Fotografii: Pescariu Sports&SPA