HellO, WOrld!
Am trecut de multe ori pe fosta Strada Verde (actuala Gheorghe Manu) a Bucurestilor, si am admirat o cladire ce parea desprinsa dintr-un alt timp, sau poate chiar dintr-un basm, avand aerul abandonat al castelului din “Frumoasa din Padurea Adormita”. Ogivele mari, caramida aparenta, intrarea ce permitea accesul trasurilor, te fac sa visezi la un trecut glorios al acestei resedinte ce a apartinut uneia dintre fiicele lui Ion C. Bratianu, Tațiana, maritata cu prefectul de Ilfov de la acea vreme, Ilie I. Niculescu Dorobantu. La intoarcerea lor din luna de miere petrecuta pe Valea Loarei, impresionata fiind de castelele vizitate acolo, Tatiana alege ca arhitect al acestei constructii pe Grigore Cerchez (Cerkez), ce depune actele pentru realizarea resedintei Niculescu Dorobantu la data de 14 Mai 1910. Recunosc, m-au frapat unele asemanari cu Castelul Regal din Blois, pe care l-am vizitat in urma cu cativa ani dupa cum puteti citi AICI). Peretii acoperiti cu lambriuri din lemn sculptat, detaliile gotice, vitraliile, crinul regal integrat si aici, chiar te fac sa te simti ca intr-un castel francez din evul mediu.
Într-o scrisoare din 9 mai 1910 către Măriuţa Pillat, care atunci locuia la Paris, Taţiana mărturisea: „Nu mă pot pronunța, încă, dar cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”. Cladirea a fost finalizata abia in 1923, iar proprietara, fascinata in continuare de castelele de pe Valea Loarei, spune ca singurul ei regret e ca resedinta nu se afla pe o strada mai larga, astfel incat aceasta constructie monumentala sa fie pusa mai bine in valoare. Foarte atenta la detalii, Tațiana a decorat casa atat cu covoare si piese romanesti, dar si cu multe obiecte cumparate din anticariate din Paris, Munchen sau din Spania. Locul arata absolut impresionant, ahitectura de inspiratie neogotica, peretii acoperiti cu lemn, lucraturile in piatra dar si vitraliile comandate special in Franta facand din resedinta Niculescu-Dorobantu una din cele mai frumoase din Bucuresti.
Acest castel care implineste anul viitor 100 de ani mai pastreaza inca aerul impozant al inceputurilor, chiar daca aproape toate vitraliile originale s-au pierdut, iar obiectele de mobilier si buna parte din decoruri au disparut. De altfel, dupa venirea comunistilor la putere, aici a functionat o cantina a salariatilor Ministerului Industriei Metalurgice si Constructiei de Masini. Totusi, in 1955, constienti de valoarea arhitecturala a acestui imobil unic, cei de la Comisia Monumentelor Istorice au inclus-o in lista lor, iar astfel, cladirea a fost trecuta la Ministerul Culturii si Invatamantului, pentru a putea fi protejata mai usor. Iar resedinta Niculescu Dorobantu a fost transformata in Scoala Medie de Coregrafie.
Am umblat cateva ore prin salile cu tavane inalte, cu peretii acoperiti de lemn sculptat. Din cand in cand, prin ferestrele unde altadata se aflau uriase vitralii pictate, patrundea odata cu lumina si un pic din Bucurestiul de acum. Insa era doar un zumzet, nimic care sa tulbure frumusetea maiestoasa a acestui loc, unde altadata se incingeau baluri sub candelabre din cristal ce straluceau in oglinzile unde domnite suave isi cautau chipul. Pentru moment, cu sacoul meu albastru cu revere din matase, la fel ca papionul, m-am simtit si eu invitat in povestea acestui castel superb ascuns in inima Bucurestiului. As fi putut chiar valsa, cred, daca valsul ar mai fi fost la moda in anii ’20 ai secolului trecut. Insa nicio domnita nu mai e aici sa danseze. Dar poate, intr-o zi va reveni, odata cu gloria acestui minunat castel, ce se va trezi si el din somn, asemeni Frumoasei din Padurea Adormita. Pentru ca povestile ar trebui intotdeauna sa aiba un final fericit.
Aici aveti o fotografie din 1939 a interiorului casei Niculescu-Dorobantu (copyright Stănescu), ca sa va faceti o imagine despre cum arata acest loc superb in acei ani.
LOve,
O.
Am vizitat Casa Niculescu Dorobantu prin amabilitatea celor de la Sotheby’s International Realty. Le multumesc.
Leave a reply