HellO, WOrld!

 

Intotdeauna, atunci cand particip la prezentarile de moda ale tinerilor absolventi ale facultatilor de profil din tara, mi se intampla ca unele colectii sa imi ramana foarte bine marcate in memorie. Spre exemplu, anul trecut, dupa Gala UAD Fashion de la Cluj Napoca, am notat AICI colectiile mele preferate. Si printre ele se remarca si cea a lui Raul Matis, ce m-a atras si prin spectaculozitatea look-urilor, dar mai ales prin felul in care a reusit sa puna impreuna materiale neconventionale, sau sa faca niste piese WOW doar niste petice din denim. Asa ca imi doream tare mult sa port ceva din colectia FF.F a lui Raul. Si evident, voiam sa discut cu el despre ceea ce il inspira si ce crede despre moda momentului.

Din fericire, astrele s-au aliniat, iar look-ul meu preferat din colectia lui Raul a venit cu mine in Oman, unde am reusit sa fac niste fotografii spectaculoase deasupra celui mai mare canion din Eurasia.

Ovidiu Muresanu Matish 2

Ovidiu Muresanu Matish 3

Eram undeva la peste 2000 de metri altitudine, iar combinatia de stanci, maslini uscati si hauri ametitoare mi-a adus aminte cumva de videoclipurile Depeche Mode din anii ’90. Asa ca outfitul din colectia lui Raul mi-a parut ca se integreaza perfect in acest peisaj, mai ales ca tanarul designer si-a inspirat colectia chiar din moda acelor efervescenti ani. L-am rugat de aceea sa imi raspunda la cateva intrebari, pentru a intelege mai bine ce l-a apropiat de moda, dar si cum vede viitorul sau. Raspusurile lui Raul Matis le gasiti mai jos:

De ce ai ales moda?

Fiind pasionat de artă în toate formele ei, am ales să mă exprim prin cea pe care o consider universală și accesibilă tuturor. Vestimentația este omniprezentă atât în viața de zi cu zi a fiecărui individ dar cu precădere și în artele performative, care reprezintă o sursă constantă de inspirație pentru demersul meu creativ.

Ce te inspiră atunci când creezi o colecție nouă?

Mă inspiră foarte mult dinamica socială, în special cea bazată pe identitatea românească, dar și ideea de suprarealism în artă. Încerc să îmbin aceste două elemente cu estetica subculturii punk și a celei urbane, care au fost principalele repere vizuale pentru mine de-a lungul timpului.

Ai vreun designer preferat (român sau străin)?

Moda anilor ‘90, în special colecțiile create de Jean Paul Gaultier și John Galliano pentru Dior, se regăsesc constant în cercetările mele. Totuși, când vine vorba de o abordare completă, consider că modul în care Dame Vivienne Westwood îmbina designul și activismul reprezintă un exemplu constant pentru munca mea în domeniul modei.

Ovidiu Muresanu Matish 5

Ovidiu Muresanu Matish 4

Se vorbește mult despre upcycling în ultimul timp, iar colecția ta a îmbrățișat acest curent. Crezi că moda ar trebui să facă mai mult în direcția asta? Cum vezi tu viitorul modei?

Într-adevăr, consider că sustenabilitatea este un element esențial în modă, având în vedere situația actuală. Am încercat întotdeauna să maximizez această componentă atât în proiectul Matish, cât și în alte proiecte pe care le-am desfășurat. Totodată, cred că un brand la început de drum sau un student la o universitate de modă adoptă implicit o abordare sustenabilă, deoarece se bazează pe resurse proprii și nu produc în masă. Cred că presiunea reală este pe brandurile mass-market , iar soluția depinde de consumatorul care alege să susțină consumul iresponsabil.

Ce să ne așteptăm de la următoarea colecție?

În acest moment, mă concentrez mult pe upcycling, iar spre sfârșitul verii plănuiesc să lansez și o colecție nouă, care, la fel ca și celelalte, va avea o abordare experimentală și va folosi un mix creativ de materiale.

Ovidiu Muresanu Matish 1

Ovidiu Muresanu Matish

Eu sunt foarte curios cum va arata urmatoarea colectie a lui Raul, care studiaza acum masterul la UAD Fashion, in Cluj. Pe el il puteti gasi pe instagram, fie pe contul personal, fie pe cel al brandului sau, MatishSubculture

 

LOve,

O.

Hair Style: Beautification.ro
Outfit: Raul Matish look, Illesteva sunnies, Converse shoes