“Omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea.” (Sigmund Freud)
HellO, WOrld!
Well, daca nu stiati, eu nu am habar sa inot. Am o relatie destul de ciudata cu apa, pe care nu am reusit inca sa o inteleg. Spre exemplu, la mare sau intr-o piscina ma simt ca un delfin, n-am absolut nicio problema. Dar daca ma pui sa trec peste un lac sau un rau cu o barca, un vapor sau o pluta, intru imediat in fibrilatii. Daca ma inec? Am niste cosmaruri sinistre in care sunt implicati niste pesti piranha, o multime de alge si eventual cativa crocodili. Si cativa din pestisorii mei de acvariu care si-au dat duhul in ultimii 5 ani.
Mi-a luat 10 ani de stat in Bucuresti ca sa ma conving ca lacul din parcul Cismigiu nu are mai mult de un metru adancime, asa ca as putea incerca sa ma dau cu barca, pentru prima data in my life. Adica sa fac shootingul asta. Imi cam tremurau picioarele de frica, recunosc. Desigur, speram ca Sebi, fotograful meu, sa urce si el in barca, macar sa am de cine sa ma agat in cazul in care o sa rasturnam barca. Din nefericire pentru mine, obiectivele aparatului lui de fotografiat sunt suficient de puternice astfel incat sa ma poata fotografia, linistit, de pe mal.
Asa ca m-am trezit singur in barca. Nici macar nu stiam cum se manevreaza lopetile alea care se numesc rame. Mie mi se parea ca fac niste eforturi imense si ca ar fi trebuit sa fi ocolit deja lacul de 3 ori. Ei bine, inaintasem doar vreo 5 metri. Ma batea soarele in cap si deja transpirasem ca dupa o ora de cycling. Ba mai era sa si scap o rama in lac. Ma si vedeam la stiri, recuperat de un echipaj de salvare din mijlocul lacului, mega deshidratat, dupa 4 ore de plutit in deriva. Nu stiu cum faceau ceilalti, ca toti pareau de o relaxare teribil de zen, iar barcile lor aproape zburau pe apa. Numai a mea nu. M-am concentrat mai mult, am incercat sa-mi coordonez miscarile mai bine, sa imi amintesc ce am mai vazut prin filme sau la Olimpiada, la probele de kaiak canoe, dar nimic. Clar, datul cu barca nu e de mine. Asa ca am abandonat ideea de a face vreo performanta nautica pe Cismigiu. Am venit sa fac poze, nu sa castig Campionatul Mondial. Nu sunt Patzaichin.
Si atunci mi-am amintit de o postare de pe pagina Humans of New York. ASTA, mai bine zis. La fel ca in orice lucru pe care il facem pentru prima data, cel mai important este sa ne invingem teama. Sa o confruntam, sau macar sa uitam de ea. Sa ne bucuram de intamplarea aia, in loc sa o transformam intr-o proba de concurs. Asa cum am reusit si eu, in cele din urma, sa ma relaxez si sa ma bucur de prima mea plimbare cu barca pe Cismigiu. Pentru ca, de fapt, imi implinisem un vis frumos. Iar visele fac realitatea suportabila. Si cumva, mult mai frumoasa. Cu lac, cu soare, cu curcubeu, cu tot.
LOve,
O.
P.S. Pentru o mai buna administrare a viselor, va recomand sa vi le notati in fiecare dimineata. Intr-un altfel de jurnal intim, cum e Carnetul de Vise si Visuri, inventat de draga de Noemi Meilman, si pe care il gasiti de cumparat pe Molecule-F. Asa o sa aveti intotdeauna langa voi visele pe care doriti sa vi le impliniti.
The Project Friday is in LOVE with O. it’s realized with the special support of Molecule F, and it’s a tribute to Romanian designers.
Photography: Sebastian Florea
Hair Style: Robert Both Studio
Outfit: Irina Marinescu Amor Tshirt, Scotch&Soda trousers, Bensimon sneakers, Illesteva Leonard sunglasses.
Leave a reply